Majoritatea ingredientelor din produsele cosmetice sunt deja cunoscute si folosite de zeci de ani, ceea ce inseamna ca testarea lor nu ar mai fi necesara. Nici ingredientele care nu sunt consacrate, nu sunt mereu o scuza pentru testarea pe animale. Testarea in vitro (in laborator) sau pe voluntari, sunt alternative care ar putea fi folosite in majoritatea cazurilor.
De ce totusi se mai foloseste metoda testarii pe animale?
Un raspuns ar fi: pentru ca este mai ieftin. Bineinteles, lacomia marilor companii nu are granite… Tratamentul plin de cruzime la care sunt supuse animalele in laborator (uneori acestea sunt chiar omorate la finalul testelor) nu trebuie sa interfereze cu profitul.
Din fericire exista organizatii precum PETA care lupta pentru apararea animalelor. In UE, testarea pe animale este interzisa din anul 2004, mai putin in cazul dermatocosmeticelor, care inca au dreptul prin lege sa faca astfel de teste.
Un caz particular il reprezinta China, unde testarea pe animale este obligatorie. Astfel, produsele cosmetice comercializate in spatiul lor, chiar si cele importate din zone unde testarea este interzisa, trebuie sa fie testate pe animale. In UE, legea suna cam asa: interzisa testarea pe animale, mai putin daca legea o cere. Mintile luminate ale business-ului nu au stat pe ganduri, folosind acest lucru in avantajul lor. Astfel, multe din marile companii europene isi comercializeaza produsele si in China, “impuscand doi iepuri dintr-o data”. Pe ambalajul produsului va scrie: nu testam pe animale, mai putin daca legea o cere. Rezulta ca aceste companii isi pot desfasura in voie testarile pe animale, fara sa le fie afectata prea mult imaginea. Deci atentie daca vedeti aceasta fraza pe produsele unei companii care comercializeaza si in China!
Cateva din brand-urile populare, care inca testeaza pe animale sunt: Estée Lauder, L’Oreal, MAC, Benefit, Lancôme, Make Up For Ever, Maybelline, NARS, Chanel, Armani, Sephora, Dior, Guerlain, Avon.
O lista completa si actualizata constant a brand-urilor care testeaza pe animale poti gasi pe site-ul PETA: https://secure.mediapeta.com/peta/PDF/companiesdonttest.pdf